Viata
Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iasi
(14 octombrie)
Sfanta Cuvioasa
Parascheva viata
(în greacă Αγία Παρασκευή, „Sfânta Vineri”),
cunoscută și sub numele de Paraschiva, este o sfântă venerată în Biserica Ortodoxă Română și
în alte biserici de rit oriental, sfânta patroană (ocrotitoare) a Moldovei. Ziua ei de pomenire este 14 octombrie.
 Sfanta Parascheva viata cuvioasei
Viata Cuvioasei Maicii noastre Parascheva de la
Iasi
Această cu adevărat mare şi vestită
între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime
şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi
mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd
la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe
cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.
După ce a trecut la al zecelea an, ades
ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti
binevestiri: "Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze
Mie". Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa
şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia,
luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.
După ce a venit acasă şi au văzut-o
părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două
ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic
socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa
părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre
trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a
celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.
Aici, gustînd toate bunătăţile cele după
Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind
binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a
trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele
sale.
Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că
nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi
neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare
locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi
l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în
acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări
statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar
culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat,
curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.
De acestea, destul desfătîndu-se, a
trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe
Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la
Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi "blîndele picioare ale
Mîntuitorului meu Hristos au călcat" şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a
nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe
toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu
ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire
le vom adăuga aici.
Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de
aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi
aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea
înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate
acestea.
| 
BluePink 
